Reprezintă suprimarea bruscă a funcţiei renale cu repercursiuni clinice generale, umorale şi urinare. In acest caz rinichiul nu poate excreta urină în cantitatea şi concentraţia corespunzătoare iar produsele rezultate din metabolism rămân în sânge şi produc autointoxicaţii.
Cauze:
1.Prerenale:
Când agenţii etiologici, acţionează indirect asupra rinichilor prin reducerea fluxului sanguin renal cu ischemie renală consecutivă şi oprirea secreţiei de urină;
– Stari de soc
– Stari de deshidratare
– Insuficienta periferica acuta

2.Renale:
-în care agenţii etiologici acţionează direct asupra parenchimului renal producând leziuni anatomice;
-necroze tubulare;
-şoc prelungit;
-arsuri grave, nefrotoxice;

-boli renale parenchimatoase: – glomerulonefritele produse de steptococ;
-boli vasculare ale rinichiului. 3. Postrenale:
-când insuficienţa renală acută, se produce consecutiv unui obstacol mecanic pe căile excretorii:
– calculoza ureterală bilaterală;
– hipertrofie de prostată;
-tumori de vecinătate afectând ambele         
uretere            
-procese ureterale inflamatorii

Simptome:
-semnul esenţial în I.R.A. este oliguria până la anurie; -pot exista cazuri când diureza este păstrată, însă este deficitară din punct de vedere calitativ;
-paralel apar semne de oboseală, stare de rău general, cefalee, vărsături, meteorism, limba "arsă", halena amoniacală, sughiţ, diaree, dispnee, tahipnee, respiraţie Kiissmaul sau Cheyne-Stokes, diateză hemoragică, somnolenţă, agitaţie psihomotorie, convulsii, comă în forme foarte grave.
Semne de laborator:
-retenţie de produşi azotici;
-apare acidoza renală;
-apar tulburări hidroelectrolitice [creşte K, scade Na şi Ca];
-în urină apar albuminurie, hematurie, cilindrulie, leucociturie.
1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire a bolnavului
-asistenta va avea în vedere măsurile care se iau în toate cazurile date, asigurând două pături de lână cu care va acoperi bolnavul şi va încălzi patul în prealabil cu termofoare;
-se acordă îngrijiri igienice corespunzătoare;
-bolnavii cu I.R.A. sunt mai susceptibili şi necesită precauţii mai mari în privinţa igienei şi curăţeniei.

2. Supravegherea bolnavului
-asistenta va vizita bolnavul cât mai des, chiar Iară solicitare;
-va urmări şi nota manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări de comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;
-va nota volumetric eliminările de lichide;
-recoltează urina la bolnavii agitaţi sau în comă prin intermediul sondei respectând regulile de asepsie;
-asistenta va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o vanotaînF.O.;
-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă evacuatoare.
Este foarte importantă evidenţa exactă a diurezei, deoarece este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului.
3. Recoltarea probelor de laborator
-asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, rezervei alcaline, pH-ului, ionogramei;
-va recolta urina pentru analizele obişnuite şi pentru dozarea ureei urmare.
4. Corectarea echilibrului hidroelectrolitic
-se va urmări şi nota cu foarte mare exactitate cantităţile de lichide pierdute şi se vor administra lichide câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide administrate în 24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml;
-la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din băuturi sau alimente, perfuzie, clisme hidratate;
-pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporală;

-aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi;
-când hidratarea orală nu este posibilă, cantitatea necesară de lichide se va introduce i.v. în pefuzie lentă folosind glucoza 10-20%;
-calea de administrare şi compoziţia lichidelor în vederea menţinerii echilibrului hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în funcţie de ionogramă;
5. împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în cazul anuriei şi asigurarea regimului dietetic
Pentru a diminua retenţia de produşi azotaţi şi eatabolismul protidic, se va asigura un regim alimentar bogat în glucide şi lipide care să asigure un aport de 2000 calorii/zi.
Regimul va consta din:

1. orez fiert;
2. paste făinoase;
3. unt;
4. ulei;
5. biscuiţi;
6. zahăr. Se exclud:
7. pâinea;
8. lactatele;
9. ouăle;
10. fructele uscate;
11. carnea;
12. peştele;

                       •   alimentele cu conţinut mare de K;
•   sucuri de fructe.
-dacă bolnavul nu poate înghiţi sau vomită, asistenta îl va alimenta prin sondă;
-în caz de comă sau precomă se va administra glucoza 5% intravenos. Ritmul de perfuzie nu trebuie să depăşească 0,4 g glucoză/kg corp/oră;
-dieta va fi suplimentată cu vitamine;

-suprimarea completă a proteinelor nu trebuie să depăşească 10-15 zile deoarece lipsa aminoacizilor esenţiali creşte catabolismul protidic.
6. Restabilirea diurezei în cazul oliguriei şi tratarea anuriei
-pentru restabilirea diurezei asistentei va administra la indicaţia medicului Manitol 60-80 ml şi Furosemid 150 mg din 3 în 3 ore timp de 12 ore;
-asistenta va urmări şi nota dacă se reia sau dacă se produce o creştere a diurezei;
-se consideră că tratamentul este eficace numai dacă se produce o diureză de 40 ml/oră;
-diureticele se administrează numai după corectarea volemiei;
-asistenta nu trebuie să acţioneze independent în administrarea medicamentelor;
7. Ingrijiri care primesc manifestări supraadăugate
-asistenta va avea pregătite medicamente pentru combaterea vărsăturilor, diareei, convulsiilor, stărilor de agitaţie;
-în vărsăturile rebele se va goli stomacul prin sondă şi se va face spălătură stomacală eliminând o cantitate de substanţă azotată din organism;
-diareile dacă nu sunt masive, nu vor fi oprite;
-în caz de hipercalcemie asistenta va avea pregătit calciu gluconic 10%, bicarbonat de Na 2-3%, 10-15 ml soluţie hipertonă de glucoza tamponată cu insulina;
-în caz de acidoză, când rezerva alcalină scade iar pH-ul este sub 7,5 se face corectarea prin administrarea de bicarbonat de Na sub controlul permanent al pH-ului;
-complicaţiile cardiovasculare, respiratorii şi infecţioase, se previn printr-o supraveghere permanentă a bolnavului şi prin administrarea judicioasă a lichidelor.

8. Indepărtarea produşilor de catabolism
-când tratamentul obişnuit a rămas ineficace se utilizează dializa cu ajutorul căreia se poate elimina excesul de compuşi azotaţi de apă şi electroliţi.
Hemodializa sau rinichiul artificial
Hemodializa este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală, epurează sângele în afara organismului utilizând pentru dializă membrane de celofan sau cuprofan.
Pentru acest scop există mai multe tipuri de aparate:

1. aparat cu membrană dializantă în formă de tub;
2. aparat cu membrană întinsă între două placi din material plastic;
3. rinichi cu fibre capilare.

Elementul esenţial al rinichiului artificial este membrana dializantă. Aceasta permite schimburile de substanţă între sânge şi lichidul dializant.
Principiul hemodializei se bazează pe epurarea extracorporaiă a sângelui introdus în aparat care circulă în mod continuu în interiorul tubului ce este în contact cu membrana dializantă, după care este introdus în organism printr-o venă.
1. Pregătirea aparaturii şi a materialelor:
-asistenta pregăteşte aparatul de hemodializa după o prealabilă sterilizare a tuburilor, pieselor şi sticlăriei;
-pregătirea soluţiei dializane formată din: clorura de Na, clomra de K, clorură de Mg, clorura ce Ca, bicarbonat de Na şi glucoza realizând un mediu uşor hipertonic;
-cantitatea de lichid dializant poate ajunge până la 100 1;
-se pregătesc 500 ml sânge izo-grup proaspăt;
-se pregătesc instrumentele şi materialele pentru anestezia locală, descoperirea chirurgicală a vaselor la care se leagă aparatul.

2. Pregătirea bolnavului
-se face pregătirea psihică a bolnavului dacă starea generală o permite şi se administrează un calmant;
-înainte de începerea intervenţiei, asistenta va recolta sânge pentru determinarea compuşilor azotaţi, a rezervei alcaline, hemogramei şi hematocritului;
-bolnavul este aşezat într-un pat balanţă, comod, deoarece şedinţa poate dura 6-8 ore;
-capul şi toracele vor fi uşor ridicate, iar membrele superioare fixate în poziţii accesibile denudării vaselor.
3.  Efectuarea tehnicii
-se umple tubul de celofan cu sânge proaspăt conservat;
-se pregătesc câmpul operator şi se serveşte medicul pentru descoperirea chirurgicală a arterei şi venei;
-medicul fixează cămilele respective şi racordează tubulatura aparatului la cele două canule;
-se dă drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat;
-pe măsură ce sângele bolnavului intră în aparat, sângele conservat din tubul de celofan intră în vena bolnavului;
-viteza optimă de scurgere a sângelui prin aparat este de 100-150 ml/mm.
4. Rolul asistentei în timpul şedinţei de hemodializă
-asistenta controlează din 15 în 15 minute P, TA, R, T° urmărind comportamentul bolnavului;
-din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea Ht;
-administrează la indicaţia medicului mici cantităţi de heparină şi antibiotice;
-urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru excluderea incidentelor ce pot apărea;
-schimbă lichidul de dializă din 2 în 2 ore,
Printr-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism între 60-110 grame uree. Rinichiul artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea substanţelor barbiturice sau altor substanţe medicamentoase.

Hemodializă se poate face zilnic sau la două zile.
Dializa peritoneală
Metoda utilizează ca membrană dializantă pentru epuraţia sângelui endoteliul seroasei peritoneale care are o suprafaţă de 20 mii cm2.
Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală lichidul de dializă care după ce traversează suprafaţa endoteliului peritoneal este îndepărtat prin alt tub. 1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:

1. se pregătesc steril toate materialele, 20 de flacoane de lichid de dializă a câte 2 litri soluţie utilizată la hemodializă la care se mai adaugă heparina pentru evitarea obstrucţiei cateterului şi antibiotice pentru a preveni infecţia;
2. se pregăteşte trusa de paracenteză cu 2 trocare, ambele prevăzute cu stilet ascuţit şi mandren bont;
3. materiale pentru anestezie, dezinfecţie locală şi pansamente;
4. se mai pregătesc două sonde din material plastic lungi de 20 cm care să poată fi introduse prin canula trocarului în cavitatea peritoneală prevăzute cu orificii laterale la extremitatea care se introduce în abdomen;
5. aparat de perfuzat;
6. tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat;
7. vas colector de 10-20 litri gradat;
8. aparat pentru încălzire sau menţinerea constantă a lichidului de dializă la T° corporală;

1. seringi şi medicamente pentru urgenţă în caz de accidente. 2. Pregătirea bolnavului:
2. se face pregătirea psihică şi se administrează un calmant;

•   bolnavul îşi goleşte vezica, i se va face o clismă
evacuatoare şi va fi aşezat comod în pat întrucât durează
între 16-20 ore.

3. Tehnica de lucru:

1. se adaptează aparatul de perfuzie la flacon sau se trece tubul de perfuzie prelungit în formă de serpentină prin aparatul ce menţine lichidul cald;
2. flaconul se fixează la o înălţime de 2 m;
3. medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă stângă şi prin canula trocarului introduce sonda de material plastic la care se racordează amboul aparatului de perfuzie şi se dă drumul lichidului;
4. sonda împreună cu amboul tubului de perfuzie se fixează de peretele abdomenului cu leucoplast iar împejural locului de pătrundere a tubului în cavitatea peritoneală se aşază o compresă sterilă îmbibată în soluţie dezinfectantă;
5. se fixează debitul la 2-3 1 în prima oră;
6. după ce s-au adunat în cavitatea peritoneală 2 1 de lichid, se introduce în partea dreaptă celălalt tub de plastic şi se fixează la peretele abdomenului. La această sondă se racordează un tub de scurgere care se introduce în vasul colector;
7. după ce a început să se scurgă lichid în vasul colector, se reglează ritmul în aşa fel încât în cavitatea peritoneală să se menţină 2 1 lichid;
8. controlează TA, P,R,T°.

Prin acest procedeu se pot elimina între 40-60 g de uree şi alţi produşi de dezasimilaţie.
Ingrijirea bolnavului în stadiul poliuric I.R.A. poate evolua spre vindecare sau spre cronicizarea. In caz de evoluţie favorabilă restabilirea funcţiei renale se face după 12-14 zile de anurie, după cum urmează etapa poliurică. In această fază de reluare a diurezei pot apărea diverse complicaţii: deshidratarea, infecţii urinare, complicaţii cardiovasculare, de aceea în îngrijirea bolnavului asistenta va respecta cu stricteţe tratamentul prescris de medic.

1.Evitarea complicaţiilor majore:

1. asistenta va urmări diureza, va recolta sânge şi urină pentru ionograma sanguină şi cea urinară;
2. va administra soluţiile prescrise pentru înlocuirea pierderilor;
3. va recolta sânge pentru determinarea ureei şi creatininei care pot să crească în această fază;
4. în aceste cazuri se face o dializă suplimentară;
5. ajunşi în stadiul poliuric, bolnavii trebuie mobilizaţi activ pentru prevenirea infecţiilor bronhopulmonare, a emboliei şi escarelor;
6. infecţia urinară se previne respectând riguros măsurile de asepsie şi acordând îngrijiri igienice corespunzătoare.

2. Trecerea la un regim dietetic progresiv:

1. regimul se îmbunătăţeşte treptat prin introducerea proteinelor de mare valoare: ouă, lapte, brânză, came;
2. se creşte raţia calorică adoptând un regim uşor hipergfucidic, normolipidic şi hiposodat;
3. se introduc alimente bogate în K;
4. când diureza atinge 1-1,5 1, bolnavul va putea primi un regim normal sărat;

bolnavul poate bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.

I.R.C.
Insuficienţa renală cronică este o scădere progresivă a capacităţii funcţionale renale cu retenţie în organism a substanţelor toxice rezultate din metabolism şi cu evoluţie spre uremia terminală.
Fiind vorba de o înbolnăvire de lungă durată, bolnavul va trebui să respecte un anumit regim de viaţă.
Boala prezintă un stadiu compensat cu stare generală bună şi un stadiu decompensat în care apar repetat pusee
A
acute. îngrijirea acestor bolnavi este în funcţie de stadiul bolii.
1.  Respectarea regimului igieno-dietetic în faza compensată:

1. repausul zilnic va fi de 12-14 ore;
2. se adoptă o dietă normoealorică cu 2000-3000 cal/zi, normolipidică şi hiperglucidică;
3. proteinele şi clorura de Na vor fi reduse, dar nu suprimate din alimentaţie.

    2. Regimul igieno-dietetic din faza decompensată:

1. bolnavul este spitalizat iar îngrijirea este asemănătoare cu cea din I.R.A.;
2. se adoptă repausul total iar din dietă se exclud proteinele şi Na; se acordă îngrijiri igienice pentru prevenirea escarelor şi evitarea compicaţiilor;
3. pentru bolnavii cu I.R. A. hemodializa este indicată când nu pot beneficia de regimul dietetic şi de tratamentul de echilibrare umorală deoarece funcţiile renale sunt total compromise.

Şedinţele de hemodializa se fac în clinică de 2-3 ori/săptămână.

Encefalopatia uremică
Apare în stadiile terminale ale insuficienţei renale cronice. Semnele neuro-psihice sunt provocate de tulburările hidroelectrolitice şi acido-bazice care se adaugă intoxicaţiei uremice propiu-zise. Se caracterizează prin somnolenţă, confuzie, stupor, comă, agitaţie, flapping-tremor, crampe musculare, mioclonii sau convulsii. Toate tulburările descrise răspund foarte bine la hemodializă. Până la instituirea acesteia sau când epuraţia extrarenală nu este disponibilă se recurge la corecţie hidroeleetrolitică [hiperpotasemia se combate prin soluţie perfuzabilă de glucoza hipertonă tamponată cu insulina sau prin administrarea de diuretice de ansă de tipul furosemidului; hiponatremia însoţită de semne de deshidratare, necesită administrarea de lichide];
Tratamentul acidozei prin administrarea de bicarbonat de sodiu 8,4/% i.v.sau THAM i.v.,lent 200-500 ml; vitaminoterapie [în special cu vitamine din grupul B]; combaterea convulsiilor prin administrare de diazepam i.v. foarte lent, eventual urmat de fenobarbital sau fenitoin în doze uzuale.