Leucemia este o boala caracterizată prin înmulţirea necontrolată, în măduva osoasă, a celulelor ce se află la originea globulelor albe. Afecţiunea (cunoscută sub denumirea de cancer al celulelor sângelui) este deseori considerată o boală a copiilor, 40-50 la sută din cancerele copiilor fiind reprezentate de leucemie. Şanse de vindecare există. Ele sunt influenţate de forma afecţiunii şi de vârsta bolnavului. în ceea ce priveşte vârsta, copiii şi adolescenţii sunt mai norocoşi decât adulţii, ei având şanse mai mari de vindecare. în funcţie de manifestări, evoluţie, tratament, complicaţii şi de prognostic, leucemiile sunt foarte diferite.

Leucemiile acute sunt cele mai grave, iar diagnosticul lor este precoce, deoarece debutul este foarte „zgomotos” (anemie severă, febră, infecţii, hemoragii). Tratamentul se face numai în clinici de hematologie, deoarece pacientul cu leucemie acută este foarte fragil, imunodeprimat şt expus în permanenţă complicaţiilor.

Formele specifice pe categorii de vârstă

Există patru tipuri de leucemie, în funcţie de celulele afectate (limfocitul sau mielocitul) şi de evoluţia bolii. Leucemia limfoblastică acută este cea mai frecventă la copii, dar apare şi la adulţi. în urma tramentului, 50-60 la sută din copiii care fac chimioterapie se vindecă, iar la 80-90 la sută din adulţi apare remisiunea, adică celulele canceroase nu mai sunt detectate, iar măduva are un aspect normal. 40 la sută din aceştia se vindecă. în leucemia mieloidă acută, specifică adulţilor, există 60-70 la sută şanse de remisiune şi doar 20 la sută de vindecare.

Cum se stabileşte diagnosticul

In primele stadii, leucemia nu prezintă simptome evidente. Oboseala, pierderea în greutate, febra, transpiraţia nocturnă, infecţiile persistente, sângerările frecvente, tendinţa de a face des vânătăi şi durerile la nivelul oaselor sunt semne ale leucemiei. Confirmarea diagnosticului se face însă numai după analiza sângelui (hemoleucogramă), biopsia la nivelul măduvei osoase şi dacă ganglionii din regiunea gâtului, axilelor sau inghinală, splina şi ficatul sunt măriţi.

Lentile de contact terapeutice

Folosirea lentilelor de contact terapeutice poartă numele de terapie refractivă şi constă în purtarea unor lentile rigide pe parcursul nopţii, pentru corectarea miopiei şi astigmatismului. Deocamdată, în România, lentilele se folosesc în tratamentul keratoconusului. Structura complexă a lentilelor de noapte face ca, pe parcursul nopţii, acestea să apese uşor pe cornee, modificându-i curbura, astfel încât a doua zi să poţi vedea fară ochelari sau fară alte ajutoare.
După mai puţin de două săptămâni de purtat lentilele terapeutice seară de seară, miopia va fi redusă cu aproximativ două-trei dioptrii, susţin specialiştii. Durata tratamentului depinde de scopul urmărit, adică fiecare pacient va purta lentilele până când ajunge la dioptriile dorite. Practic, după aproximativ nouă luni de terapie refractivă, pacientul va putea vedea cu uşurinţă obiectele situate la o distanţă de aproximativ şase metri. în cazul copiilor şi adolescenţilor, cu ajutorul acestor lentile poate fi oprită evoluţia miopiei.

Cui se adresează?

Pot beneficia de terapia refractara persoane de orice vârstă, inclusiv copiii de peste 6 ani care suferă de miopie. Condiţia pentru ca acest tip de terapie să aiba efectul scontat este ca dioptriile persoanei cu miopie să nu depăşească -6, iar astigmatismul să nu fie mai mare de -1,75. Un avantaj al acestei terapii este ca poate fi folosită şi de persoane a căror miopie este în evoluţie.

Implant de cristalin, pentru dioptrii

Persoanele care, din diferite motive medicale, nu pot beneficia de chirurgia refractivă pentru corectarea miopiei, hipermetropiei sau astigmatismului, dar nu doresc nici lentilele nocturne, pot apela la implantul de cristalin multifocal. Practic, pacientului i se înlocuieşte cristalinul, cunoscut sub numele de „lentila ochiului”, cu unul adaptat dioptriilor acestuia. Unui dintre avantajele acestui tip de intervenţie este că poate fi aplicat şi în cazul persoanelor cu dioptrii foarte mari (peste -8). In plus, majoritatea celor care beneficiază de această intervenţie nu mai au nevoie de ochelari în 85 la sută din timp.

O metodă nechirurgicală de corecţie a miopiei este ortokeratologia. Aceasta presupune purtarea peste noapte a unor lentile de contact rigide, care modifică forma corneei astfel încât, după ce lentilele sunt îndepărtate peste zi, persoana respectivă poate vedea clar, fără corecţie, o anumită perioadă de timp. Aceasta nu este însă o metodă folosită încă la noi în ţară. In clinicile oftalmologice din România, lentilele dure, cum sunt cele utilizate pentru tratarea miopiei, sunt folosite aproape exclusiv în keratoconus, o deformare a corneei, legată de o subţiere a acesteia, ca urmare a pierderii colagenului din compoziţia sa.

Miopia poate reveni

Pe parcursul tratamentului cu lentile nocturne, pacienţii pot prezenta reacţii adverse, precum: vedere înceţoşată sau halouri luminoase, însă o parte din aceste neplăceri pot dispărea în timp. Un alt dezavantaj al lentilelor terapeutice este că, după încetarea tratamentului, miopia poate reveni. De aceea, medicul oftalmolog va recomanda purtarea ocazională a lentilelor pe parcursul nopţii sau o parte din zi.

Pentru a obţine rezultate într-un timp mai scurt, se recomandă chirurgia refractivă, însă chiar şi tehnicile moderne (Lasik, Lasek, PRK) au efecte secundare demne de luat în seamă, printre care chiar agravarea tulburărilor de vedere. în plus, chirurgia nu este o soluţie pentru persoanele ale căror vicii de refracţie sunt în plină evoluţie şi pentru cele care suferă de sindromul ochiului uscat, acestora fiindu-le recomandate lentilele nocturne. Totuşi, dacă la un moment dat vrei să apelezi ia chirurgia refractivă, o poţi face cu condiţia să renunţi la purtarea lentilelor cu şase luni înainte.

Persoanele care mănâncă zilnic carne roşie au un risc de deces prematur cu aproximativ 11 la sută mai mare decât cele care o consumă doar ocazional, arată studiile.

Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit un nou mecanism de formare a tumorilor canceroase ca o consecinţă a consumului excesiv de carne roşie sau procesată. Cercetătorii americani de la Universitatea din California au observat că în carnea roşie există o moleculă din categoria zaharurilor, numită NeusGc, care, odată introdusă în organism, declanşează o reacţie inflamatorie puternică. Această moleculă nu există în mod natural în corpul uman şi, de aceea, în momentul stocării ei în organism în urma consumului de carne roşie, este activat sistemul imunitar. Anticorpii anti-NeusGc atacă molecula respectivă şi astfel ia naştere inflamaţia cronică, una dintre cauzele principale ale instalării cancerului.

Accelerează evoluţia tumorilor deja existente

Aceiaşi cercetători au constatat apoi că un consum oricât de mic de carne roşie în cazul persoanelor care au deja cancer sporeşte evoluţia tumorilor. Medicul Ajit Varki, coordonatorul studiului, a introdus în corpul unor şoareci de laborator cu tumori canceroase mai întâi molecula NeusGc şi apoi anticorpi care să o combată. După introducerea acestora, răspunsul inflamator a fost mai puternic.

Afectează vederea

Un alt motiv pentru care ar trebui să limităm consumul de carne roşie este că aceasta poate afecta vederea la vârste înaintate. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Mel-bourne, Australia, au constatat că persoanele de vârsta a treia care mănâncă zece porţii sau mai multe de carne roşie pe săptămână prezintă un risc cu 50 la sută mai mare de a suferi de degenerescentă maculară (deteriorarea părţii centrale a retinei) comparativ cu cele care consumă mai puţină carne roşie. Degenerescenta maculară este una dintre cauzele principale ale reducerii considerabile a acuităţii vizuale la vârsta a treia, putând duce chiar la orbire.

Salvia şi coaja de stejar se numără printre plantele cu efect antisudorific

In zilele caniculare, transpiraţia este o reacţie normală a corpului

în perioadele cu temperaturi ridicate, este normal să transpiraţi. Astfel, corpul îşi menţine temperatura constantă. O problemă o reprezintă însă transpiraţia excesivă.

Tratamentele naturiste indicate pentru combaterea transpiraţiei excesive se folosesc atât intern, cât şi extern (la nivelul mâinilor, pi-cioarelor şi al axilelor). Salvia este cel mai cunoscut remediu împotriva acestei probleme.
„Infuzia din salvie se prepară din două linguriţe de plantă la o cană cu apă, din care se beau două-trei căni zilnic”, afirmă Alice Popescu, medic specialist medicină de familie, cu competenţă în acupunctura şi apifitoterapie, de la Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă. De asemenea, pentru combaterea transpiraţiei excesive se mai poate folosi un amestec de plante din părţi egale, pe bază de salvie, creţişoară şi coada-calului. La 250 ml de apă se adaugă 20 grame din acest amestec, din care se beau câte două căni pe zi.

Băi locale călduţe

Extern, transpiraţia poate fî combătută cu ajutorul băilor locale. Pentru acestea, se foloseşte decoctul din 20-30 de grame de coajă de stejar la un litru de apă. De asemenea, sunt indicate şi băile cu ulei de levănţică. Astfel, la şapte litri de apă adăugaţi trei picături de ulei de levănţică şi ţineţi picioarele timp de 15 minute.

Tot pentru a combate transpiraţia picioarelor puteţi apela şi la băile calde, în care puneţi o linguriţă de bicarbonat la un litru de apă.

De asemenea, băile picioarelor în decoct din ceai negru (pregătit din cinci linguri de plantă la doi litri de apă), timp de 30 de minţite, înlătură transpiraţia de la acest nivel. în cazul mâinilor, specialiştii vă recomandă să folosiţi alcool camforat împotriva transpiraţiei.

La nivelul întregului corp, este indicat să aplicaţi pudră de talc, ce are proprietatea de a absorbi transpiraţia.

Edemele pot fi însă şi semnul prezenţei unor boli.

„Dintre bolile care dau frecvent retenţie hidrosalină le amintim în special pe cele cardiovasculare (hipertensiunea severă necontrolată, sindroamele coronariene acute, / cardiomiopatiile), ce deteriorează funcţia cardiacă şi duc la insuficienţă cardiacă şi implicit la insuficienţă renală, cât şi pe cele renale intrinseci, precum cele de etiologie infecţioasă, autoimună, dismetabolice”, afirmă Silviu Stanciu, medic specialist medicină internă la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Carol Davila” din Bucureşti.

Statul îndelung pe scaun afectează circulaţia sanguină

Fluctuaţiile hormonale, o cauză

La rândul lor, şi hormonii, în special estrogenii (hormoni feminini), sunt implicaţi în procesul de retenţie a apei în corp. Astfel se explică de ce schimbările hormonale specifice perioadei premenstruale pot favoriza retenţia hidrică. De asemenea, administrarea anticoncepţionalelor a fost asociată cu retenţia de lichide. Femeilor care se confruntă cu această problemă le sunt recomandate contraceptivele care conţin drospirenonă, componentă cu efect antimineralocorticoid (împiedică retenţia hidrică).

Sarea, principalul incriminat

Alimentaţia bogată în sare favorizează retenţia de lichide, de aceea este indicat ca aportul de sare să nu fie mai mare de şase grame pe zi, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Unele produse, precum mezelurile, conservele, brânzeturile şi pâinea au un conţinut ridicat de sare, de aceea este de preferat să fie evitate de către persoanele cu edeme.

Diureticele ajută la eliminarea apei şi sării din organism. Prescrise şi pentru scăderea tensiunii arteriale, diureticele sunt administrate mai ales pentru combaterea edemelor de la nivelul picioarelor, însă diureticele stimulează şi eliminarea calciului şi potasiului. Din acest motiv, ele trebuie administrate numai la indicaţia medicului.

Şeiban Damian, nutritionist sportiv acreditat

Obezitatea infantila duce la modificări ale glandei responsabile cu dezvoltarea organismului şi cu metabolismul, avertizează cercetătorii italieni.

Un studiu realizat la Spitalul Regional Bolzano din Italia a demonstrat că obezitatea infantilă este o cauză a declanşării tulburărilor tiroidiene şi nu invers, aşa cum se credea până în prezent. Tiroida este o glandă mică, situată la baza gâtului, care produce hormoni ce influenţează fiecare ţesut şi celulă din organism. Aceşti hormoni (tiroxina şi tirodotironina) stimulează rata metabolică şi dezvoltarea organismului, cele mai cunoscute tulburări de la acest nivel fiind hipertiroidia şi hipotiroidia.

Greutatea influenţează nivelul de hormoni

Cercetătorii au măsurat nivelul de hormoni şi de anticorpi tiroidieni (care produc boala Hashimoto, o afecţiune autoimună) în cazul a 186 de copii cu obezitate. Rezultatele au arătat că o greutate prea mare produce modificări structurale la nivelul tiroidei. în urma studiului, a reieşit, de asemenea, şi un nivel scăzut al anticorpilor tiroidieni în cazul acestor copii.

Dieta reglează funcţia tiroidiană

Cercetătorii au observat că scăderea în greutate favorizează normalizarea funcţiilor glandei tiroide în cazul copiilor cu obezitate. De aceea, părinţii trebuie să limiteze nivelul de grăsimi, de zahăr şi de sare din dieta micuţilor, în plus, copiii trebuie să consume cât mai multe legume şi fructe proaspete, iar dulciurile de tipul îngheţatei sunt permise o dată pe săptămână. Nu este indicat ca masa să fie luată în faţa televizorului sau a calculatorului. O alta cauză a obezităţii infantile este lipsa mişcării în aer liber, copiii fiind mai înclinaţi să petreacă timpul liber în faţa televizorului, al computerului sau âl jocurilor video. Ei trebuie stimulaţi să practice un sport care le place, plimbările în familie fiind şi ele de mare ajutor.

Îngrijorător. Potrivit unui raport OMS, trei milioane de elevi europeni suferă de obezitate

Ce alte riscuri există?

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), prevalenta obezităţii s-a triplat începând cu anii ’80. Iar reprezentanţii instituţiei atrag atenţia că mai ales obezitatea infantilă este un motiv serios de îngrijorare. Copiii obezi pot avea probleme de sănătate precum diabet sau afecţiuni hepatice. îInsă, pe măsură ce înaintează în vârstă, aceştia prezintă un risc crescut de a dezvolta boli cardiace, hipertensiune arterială, cancer sau accident vascular cerebral.

Aproximativ 60 la sută din adulţi suferă de sensibilitate dentară, iar cele mai afectate sunt persoanele cu vârste între 20 şi 50 de ani.

Hipersensibilitatea dentară însoţeşte aproape 98 la sută din cazurile de parodontoză. Hipersensibilitatea dentară se manifestă printr-o durere scurtă şi ascuţită, care apare atunci când dinţii intră în contact cu alimente reci, fierbinţi, dulci, acide sau în timpul periajului.

în general, dantura devine sensibilă fie când gingia se retrage de pe dinţi, iar o parte din rădăcină rămâne descoperită, fie atunci când smalţul este îndepărtat, iar dentina nu mai este protejată împotriva “agresiunii” alimentelor. De aceea, persoanele care simt o durere cât de mică la nivelul dinţilor trebuie să se adreseze de urgenţă medicului stomatolog. Netratată, hipersensibilitatea poate afecta nervul, ajungându-se chiar la extirparea lui.

îngrijire orală specială

Din momentul în care afecţiunea a fost depistată, medicul va recomanda pacientului o igienă orală specifică, cu ajutorul pastelor special concepute pentru dinţii sensibili. Acestea conţin clorură de stronţiu, care reduce hipersensibilitatea şi favorizează remineralizarea.

De asemenea, în compoziţia lor se mai găseşte citrat de zinc (combate placa bacteriană şi previne formarea tartrului), vitamina E şi panthenol (favorizează vindecarea, previne inflamaţia gingiei şi protejează ţesutul dentar).
Iar pentru ca în timpul periajului dinţii să nu fie şi mai mult afectaţi, se recomandă folosirea unei periuţe cu peri moi şi a unei tehnici corecte de curăţare a dinţilor.
Astfel, se perie mai întâi suprafeţele exterioare ale dinţilor de sus, apoi ale celor de jos. După aceea, se trece la perierea suprafeţelor interioare ale dinţilor de sus şi de jos. Iar pentru împrospătarea respiraţiei, se perie şi limba. De asemenea, se recomandă folosirea unei ape de gură, care să conţină clorhexidină, un antibacterian puternic care combate apariţia infecţiilor şi reduce riscul de gingivită.
Suplimentar, medicul stomatolog poate aplica la baza dintelui produse desensibilizante, pe bază de fluor, care ameliorează sau determină dispariţia sensibilităţii.

Mergeţi la medic dacă anumite alimente vă produc dureri de dinţi

In România există trei centre de transplant de măduvă (în Bucureşti, Timişoara şi în Târgu-Mureş) unde, teoretic, se pot utiliza celulele stem pentru a trata diverse afecţiuni.

Celulele stem sau celulele suşă sunt considerate de către medici o soluţie revoluţionară de tratament. Acestea au capacitatea de a se transforma în celule specifice diferitelor organe ce alcătuiesc corpul şi de a reface ţesuturile lezate.
Calitatea celulelor stem este diferită. Cele obţinute de la adulţi se pot dezvolta doar în ţesut specializat, în funcţie de organul de unde au fost prelevate, singurele care se pot transforma în orice tip de celulă fiind cele embrionare.

Fiindcă celulele stem embrionare se obţin prin distrugerea fetuşilor umani, folosirea lor ridică probleme de etică medicală, iar procedura este interzisă în multe ţări. însă celulele stern recoltate din sângele placentar se obţin printr-o metodă neinvazivă şi au fost folosite, în general, pentru tratarea leucemiei limfoblastice, a sindroamelor Hunter şi Hurler şi a bolii Gunter.

Recoltarea durează trei minute

în România, procedura de recoltare a celulelor stem poate fi realizată de către obstetricianul care asistă naşterea, după momentul expulziei copilului şi tăierea cordonului ombilical, dar înainte de eliminarea placentei. Cordonul ombilical este înţepat cu acul ataşat la punga destinată recoltării, iar procesul durează înjur de trei minute.

Celulele stem vindecă leucemia şi ar putea trata alte zeci de boli

Vânzarea este ilegală

Dacă, din motive diverse, titularii depozitului de celule stem nu îşi plătesc taxele sau au restanţe la plata stocării anuale, atunci probele devin proprietatea băncii de celule stern. Ulterior pot fi transferate pentru utilizarea în sistemul public sau pentru folosirea în cercetarea medicală, însă comercializarea lor este interzisă, indiferent de titular (persoană fizică sau autorizată), fiind considerată trafic de produse biologice.

Poate exista un aliment care să-ţi sasifaca necesarul zilnic de calorii? Specialistii în nutriţie te asigură că da! O porţie mare de kebab conţine până la 2.000 de calorii, cantitatea zilnică recomandată unei persoane de sex feminin. Mai mult, un astfel de aliment depăşeşte cu 48 la sută cantitatea de grăsime saturată recomandată într-o zi şi asigură 98 la sută din necesarul zilnic de sare al unui adult. Un alt aliment care asigură aproape jumătate din necesarul zilnic de calorii al unei femei este hamburgerul, cu 801 calorii pe porţie. Dacă ai consuma într-o zi pe lângă un hamburger, şi 200 de grame de produse de patiserie (minipateuri, merdenele, brioşe), atunci nu ai mai avea nevoie altă gustare. în plus, nu ai introduce în organism decât calorii „rele”, care, în loc să ofere energie, perturbă activitatea metabolică.

Cele mai „calorigene” alimente

Aliment / Calori
Kebab / 2.000
Produse de patiserie (100 g) / 500
Biscuiţi digestivi (100 g) / 480
Cârnaţi (100 g) / 480
Brânzeturi (100 g) / 300-400
Fulgi de porumb (100 g) / 370

Consumul, în funcţie de arderi

Un produs bogat în calorii nu este întotdeauna nociv, atâta timp cât suntem activi şi reuşim să ardem caloriile pe care le luăm din alimentaţie. Şi un alt aspect: caloriile trebuie să provină din surse „sănătoase” (grăsimi şi carbohidraţi „buni”). Caloriile sunt de fapt un mijloc pentru a cuantifica energia pe care organismul nostru o poate lua dintr-un anumit aliment. Cu cât alimentul este mai bogat în grăsimi, cu atât vom avea un număr mai mare de calorii. Doar un singur gram de grăsime oferă nouă calorii! în comparaţie, un gram de carbohidraţi sau de proteine oferă patru calorii.

Şi alimentele bune pot îngrăsa!

Te îngraşi, chiar dacă nu mănânci produse de patiserie, dulciuri şi alimente de tip fast-food? Este şi normal, deoarece şi unele alimente considerate foarte sănătoase, cum sunt fructele sau cerealele, au o cantitate ridicată de calorii, care, dacă nu sunt arse, ajung să se depună. De exemplu, 100 de grame de fulgi de porumb au aproximativ 370 de calorii, în timp ce 100 de grame de musli pot atinge chiar 400. O porţie dimineaţa, de foame, una seara, de poftă, şi astfel acoperi aproape jumătate din necesarul zilnic de calorii. Dintre fructe, bananele sunt cele mai bogate în calorii: un fruct de dimensiuni medii (aproximativ 100 de grame) are peste 100 de calorii. La aceeaşi valoare calorică ajunge şi o felie de pâine cu unt (şapte grame de unt au aproximativ 50 de calorii).

Ciupercile, recomandate in diete

De ce simt recomandate ciupercile şi de ce acestea mai sunt denumite şi „carne vegetală”.

Ciupercile proaspete sunt cele mai indicate, deoarece conţin o serie de enzime, care, prin conservare, se pierd. Pe piaţa de la noi se găsesc două sortimente: bureţi (au pe etichetă scris „pleurotos sp.”) şi champignon (care au pe etichetă menţionat „agaricus sp.”). Dacă alegi ciuperci la conservă, cumpără produsele fără conservahţi.

Consumate ca atare sau preparate în diverse mâncăruri, ciupercile oferă proteine care au o compoziţie între cea a cărnii şi cea din restul vegetalelor, în loc de amidon (care se găseşte în vegetale), ciupercile au glicogen, la fel ca şi carnea. în plus, sunt bogate în vitaminele A şi D. Având puţine calorii, pot fi consumate în diete.

Atenţie, pot deveni toxice!

Odată ce s-au învechit, ciupercile devin toxice. Dacă nu le prepari imediat cum le-ai luat, nu le ţine mai mult
de două zile în compartimentul de refrigerare.

Alimentele de tip hamburger (fast-food) au calorii şi multe, şi rele. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la produsele de patiserie, care conţin calorii ce ne consumă vitaminele şi mineralele din organism. Produsele de patiserie au pe suta de grame pană la 500 de calorii. De fapt, sunt rare situaţiile în care alimentele care au multe calorii sunt considerate bune. Untul de arahide (natural, fără aditivi) este unul dintre produsele cu multe calorii considerate bune, însă şi acesta trebuie consumat cu moderaţie, deoarece, în exces, îngraşă. în plus, nu este recomandat persoanelor cu dislipidemii.

Coenzima Q10 este o substanţă vitală, naturală, care este produsă de organism. Ea are un rol deosebit în prevenirea şi în tratarea bolilor cardiovasculare şi reglează nivelul de energie din organism. De asemenea, ea are un rol important în stimularea sistemului imunitar. De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au observat că, la persoanele care au cancer sau SIDA, şi deci o imunitate scăzută, nivelul coenzimei Q10 din sânge este inferior persoanelor sănătoase. La nivelul organismului, ficatul poate sintetiza coenzima Q10, dar capacitatea sa de a produce această substanţă scade odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, nivelul de coenzima Q10 scade începând cu vârsta de 20 de ani. De aceea, este necesar un aport suplimentar în organism al acestei coenzime, prin creşterea canti¬tăţii de alimente care o conţin. Efectele consumului acestei coenzime se manifestă în timp. Uneori, sunt necesare şi suplimente alimentare, când deficitul de coezima Q10 este mare.

Carnea de vită, alunele si pestele, surse naturale

Organele (ficat, inimă, rinichi), carnea de vită, soia, sardinele, macroul şi alunele sunt surse bune de coenzima Q10. O jumătate de kilogram de sardine, un kilogram de carne de vită sau aproape un kilogram şi jumătate de alune conţin aproximativ 30 mg de coenzima Q10, cantitate care ajută organismul slăbit să-şi recapete energia. Dozele zilnice pot ajunge chiar până la 300 mg, cu ajutorul suplimentelor alimentare, în cazul persoanelor cu ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, hipertensiune, diabet, obezitate şi Parkinson.

Care este necesarul zilnic recomandat

în mod normal, pentru o persoană sănătoasă, necesarul zilnic este de 50-100 mg, care poate fi asigurat prin activitatea ficatului si din alimentaţie. La sportivi, niveul coenzimei ajunge şi la 150 mg. Deşi nu se cunosc efecte adverse ale consumului de coenzima Q femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să consulte si medicul înainte de a lua suplimente de coenzima Q10.

Vitaminele B2 şi B12 ajută la sintetizarea coenzimei

Pentru ca organismul să sintetizeze mai bine coenzima QIO, este nevoie de un aport suplimentar de vitaminele B2, B3, B6, B12. Surse bogate de vitamina B2 sunt carnea de pui, peştele, ouăle, lactatele şi cerealele. Vitamina B6 se găseşte în drojdia de bere, carne (ficat şi rinichi, mai ales), peşte, cereale, dovlecei, banane, spanac, păstăi verzi, cartofi, mango, avocado şi în lapte. Lactatele, ouăle şi puiul conţin şi vitamina B12. Niacina (B3) se găseşte în ficat, came slabă, legume, nuci, alune şi în cereale.

Coenzima Q1O este o substanţă asemănătoare vitaminelor. Structura sa aminteşte de cea a vitaminei E însă efectul antioxidant este mult mai puternic. Din punct de vedere biochimic, coenzima Q1O are rol reglator în procesul de generare a energiei, ce se desfăşoară la nivelul mitocondriilor. Odată cu procesul îmbătrânirii, cantitatea de coenzima Q1O scade şi se impune suplimentarea sa prin hrană şi, respectiv, prin utilizarea suplimentelor alimentare. Alimentele cele mai bogate în această substanţă sunt: somonul, macroul, sardelele, inima şi ficatul de bovine. Prin urmare, coenzima QIO este indispensabilă desfăşurării normale a proceselor biologice şi biochimice, datorită rolului major deţinut în transportul energiei necesare celulelor.

Un ceai indicat este cel de mentă, plantă numită pentru efectele ei calmant. Se infuzează timp de 10 minute o linguriţă de mentă într-o cana cu apă. Prima cană cu infuzie se consumă dimineata pe nemâncate. A doua cană se bea seara, după cina. Efectele se observă din prima zi de tratament: dispar greţurile senzaţia de balonare.

Ceaiul de lămâie combate greaţa

Ceaiul de lămâie, cu efect antigreaţă, se prepară dintr-o lămâie, curăţată de coajă, care se fierbe în 250 ml de apă. După ce s-a fiert, în zeamă se adaugă o jumătate de linguriţă de scorţişoară şi una de miere. Acest ceai se bea cel puţin trei zile (câte două căni).

Feniculul, bun carminativ

Preparatele din seminţe de fenicul au proprietăţi antiseptice, calmante şi carminative. înainte de a prepara infuzia, seminţele se pun la înmuiat, cel puţin 30 de minute. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de seminţe şi o cană cu apă, iar decoctul din două linguriţe şi o cană cu apă. Se beau câte două căni pe zi.

Compot revigorant cu busuioc

Dacă ai scăpat de indigestie, dar persistă o stare de disconfort, îţi vei reveni foarte repede cu un compot de mere, citrice şi de busuioc. Curăţă fructele de coajă (un măr, un grepfrut, o lămâie), taie-le cubuleţe şi pune-le la fiert în 500 ml de apă. Când fructele sunt fierte, adaugă o linguriţă de frunze de busuioc uscat. După două-trei clocote, ia vasul de pe foc. Se consumă călduţ, în decursul a 12 ore.

Licoarea de chimen combate balonarea

După o masă copioasă, dacă senzaţia de preaplin se prelungeşte şi în ziua următoare, prepară o băutură cu chimen. în 500 ml de apă pune trei linguri de chimen şi lasă să fiarbă cel puţin 15 minute, la foc potrivit. Consum-o după ce s-a răcit. Chimenul este un calmant al durerilor abdominale şi reduce deranjamentele şi presiunea din abdomen. La scurt timp, balonarea dispare.

Frunzele de afin, astririgente

Pentru indigestii, diaree şi pentru stări de vomă, sunt recomandate preparatele din afin (infuzia şi maceratul), care au proprietăţi antidiareice, astringente şi dezinfectante. Maceratul se obţine din două linguri de frunze şi din 300 g de apă caldă. Se acoperă vasul şi se lasă frunzele la macerat cel puţin şase ore. Apoi se strecoară lichidul şi se bea înainte de micul dejun.

Remedii cu un efect benefic în problemele digestive sunt cele din plantele care intră în categoria condimentelor neiuţi şi nesărate, cum sunt busuiocul, tarhonul, leuşteanul, mărarul, rozmarinul, ghimbirul, menta şi cimbrul. Aceste plante se pot consuma în stare proaspăta sau salate cu ulei de măsline şi lămâie sau în care mâncăruri. De asemenea, sunt recomandate şi infuziile din aceste plante, care se prepara dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat 5-10 minute şi se beau câte două căni de ceai neîndulcit sau îndulcit cu o linguriţă de miere de două ori pe zi, după mesele principale.

Secretaţi de glandele endocrine sau de unele organe, hormonii sunt mici mesageri chimici, cu funcţii importante, care influenţează, printre altele, dezvoltarea, reproducerea, funcţiile metabolice şi chiar starea de dispoziţie. Când în organism se înregistrează un dezechilibru hormonal, ar putea ajuta, ca primă intenţie, terapia cu hormoni vegetali, care se găsesc în diverse plante. Fitohormonii sunt de preferat în locul tratamentelor moderne cu hormoni de sinteză, care pot avea efecte secundare neplăcute, însă, pentru a încerca remediile naturiste este bine să consulţi medicul, cel mai în măsură să îţi indice tratamentul care ţi se potriveşte. Remediile pe bază de fitohormoni pot echilibra secreţia hormonală, mai ales în cazul femeilor. Iată câteva dintre afecţiunile în care remediile fitohormonale au dat rezultate.

Năprasnicul tratează infertilitatea

în infertilitatea din cauze hormonale se poate consuma ceai de năprasnic, câte trei căni pe zi, timp de o lună şi jumătate. în cazul sterilităţii feminine, în amenoree şi în frigiditate, este indicată cura cu tinctură de lemn dulce: câte trei linguriţe pe zi, două săptămâni. Tot pentru îmbunătăţirea fertilităţii este recomandat şi ceaiul de trifoi roşu şi de frunze de zmeur, câte două căni pe zi, timp de trei luni, precum şi ceaiul de urzică, consumat o dată pe zi. Uleiul din seminţe de in poate normaliza echilibrul estrogen-progesteron.

Marar pentru tulburările menstruale

în cazul dereglărilor de ciclu menstrual din cauze hormonale, se poate restabili echilibrul hormonal cu ajutorul unor ceaiuri sau tincturi obţinute din plante. Dintre ceaiuri, mai potrivite sunt cele de măceş, de salvie, de coada-şoricelului, de creţişoară şi de traista-ciobanului, consumate de câte trei ori pe zi, timp de două săptămâni. Având o acţiune asemănătoare estrogenului, tinctură de mărar poate regla ciclul menstrual, având rezultate şi în combaterea hirsutismului (pilozitate excesivă). De asemenea, pulberea de mărar este recomandată în amenoree, iar tinctură, în dismenoree (menstruaţie dureroasă). în cazul menstruatiilor abundente, se pot consuma: ceai de coada şoricelului, ceai de coada-racului şi ceai de traista-ciobanului.

Mugurii de zmeur indicaţi la menopauză

In urma instalării menopauzei, scade progresiv şi secreţia de hormoni feminini, estrogen şi progesteron, ceea ce duce la apariţia unor simptome fizice şi emoţionale, în afară de starea de oboseală, bufeuri, uscăciune vaginală şi de iritabilitate, sunt favorizate şi afecţiuni precum osteoporoza şi bolile cardiovasculare. Tratamentul cu fitoestrogeni (estrogeni vegetali) este o alternativă la terapia de substituţie hormonală. Soia, seminţele de floarea-soarelui şi germenii de lucerna sunt câteva surse de fitoestrogeni, în timp ce mugurii de zmeur, tinctură de coada-şoricelului şi extractul de Cimicifuga racemosa au o acţiune asemănătoare progesteronului. Cele mai indicate ceaiuri în menopauză sunt ceaiul de creţişoară, de salvie, de coada-şoricelului şi de trifoi roşu.

Fitoestrogenii au proprietăţi atât estrogenice, cât şi antiestrogenice, dar nu au efectele adverse ale estrogenilor endogeni sau medicamentoşi. De exemplu, ei nu provoacă modificări la nivelul ţesutului mamar sau uterin din contra, protejează împotriva apariţiei cancerului la acest nivel. Modificările histopatologice de la nivelul endometrului apar când fitoestrogenii sunt administraţi mai mult de cinci ani. Administrarea fitoestrogenilor este interzisă însă când cancerul mamar sau uterin s-a instalat sau în timpul tratamentului chimioterapie Fitoestrogenii sunt indicaţi în caz de: acnee, hiperfoliculinemie menopauză (diminuează simptomele asociate menopauzei şi previn osteoporoza) şi prostatite. Printre plantele cu acţiune estrogenică se numără: trifoiul roşu, hameiul, frunzele şi fructele de zmeur, salvia şi lemnul-dulce. Acelaşi efect îl au şi seminţele de in ori de dovleac.

Brahma Chakra sau Lotusul cu o mie de petale (Sahasrara) este situată în vârful capului şi influenteaza tot corpul. li corespund culorile violet şi alb. Dezechilibrul său determină afecţiuni ale oaselor, ale sistemului nervos şi ale celui muscular, tulburări genetice, disfunctii ale epifizei şi afecţiuni cerebrale.

Chakra celui de-al treilea Ochi (Ajna) se află în mijlocul frunţii, între sprâncene. îi corespund culoarea indigo şi intuiţia. Ajna are influenţă asupra ochilor şi emisferelor cerebrale. Disfuncţia ei poate determina probleme de natură emoţională, incapacitate de concentrare, disfuncţii cerebrale şi anxietate.

Chakra Gâtului (Visshudha). Este localizată la baza gâtului şi îi corespund culoarea albastru azuriu, iar ca simţ auzul. Influenţează braţele gura şi glanda tiroidă. O funcţionare proastă poate duce la dificultăţi de comunicare, disfuncţii tiroidiene şi ulceraţii ale gatului.

Chakra Inimii (Anahata). Este localizată în dreptul inimii şi îi corespund culoarea verde şi simţul tactil. Guvernează sistemul imunitar şi pe cel circulator, Inima, plămânii şi braţele. Atunci când funcţionarea acestui centru este perturbată, pot apărea boli cardiovasculare, ale plămânilor, hipertensiune arterială, astm şi cancer la sân.

Chakra Plexului Solar (Manipura) este situată deasupra ombilicului şi îi corespund culoarea galbena, iar ca simt văzul. Influenţează ficatul, pancreasul, stomacul şi splina. Proasta funcţionare poate cauza tulburări digestive, ulcer, disfuncţie hepatică şi obezitate abdominală.

Chakra Sacrală (Awadhisthana) este situală la baza pubisului şi vibrează la portocaliu. Legătura sa cu corpul se face prin intermediul organelor sexuale, intestinului gros, pelvisului, prostatei şi a fluidelor din corp. Funcţionarea necorespunzătoare duce la defuncţii sexuale, hemoroizi, probleme cu prostata.

Chakra Bazalâ (Muladhara) se află la baza coloanei vertebrale. îi corespund simţul mirosului şi vibrează la culoarea roşie. Când se află în dezechilibru, apar tulburări de miros, obezitate, somnolenţa, comportament agresiv, constipaţie şi artrită.

Cele mai bune intervale orare pentru a face un astfel exerciţiu sunt între 11 şi 13 şi 23 şi 1. înainte de a începe, trebuie să te speli pe faţă cu apă rece, pentru a fi cât mai receptiv, să îndepărtezi de pe corp toate obiectele de metal şi să te îmbraci cu haine care să nu te incomodeze. Şi nu uita să te relaxezi. După ce ai alungat din minte toate gândurile negative, descrie cu palma dreaptă cercuri din ce în ce mai mari în regiunea de sub ombilic. în acelaşi timp, gândeşte-te că energia pozitivă din jurul tău se strânge în dreptul abdomenului inferior. Ulterior, repetă următoarele cuvinte: „Energia este în jurul meu şi mă foloses de ea”. Acest exerciţiu trebuie să-l repeţi de mai multe ori, pâi ce simţi că te-ai încărcat cu energie. Abia în acel moment, cu ajutorul mentalului, energia se va răspândi în corp.

Puterea tamaduitoare a rugaciunii

Se spune că rugăciunea este „arma” pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor pentru a se apăra de boli şi de necazuri. Insă vindecarea prin intermediul rugăciunii necesită respectarea câtorva paşi. Primul pas constă în a refuza să-ţi fie teamă de simptomele vizibile ale bolii. Al doilea pas impune recunoaşterea faptului că boala este doar o consecinţă a gândurilor negative. Iar al treilea pas constă in preţuirea capacităţii de vindecare prin resurse proprii. Promotorii gândirii pozitive spun că prin respectarea acestor reguli, corpul încetează să mai producă toxine. în plus, pentru ca rugăciunea să aibă efect, trebuie să crezi cu tărie în ceea ce spui, deoarece în subconştient se întipăresc doar gândurile lipsite de îndoială. în caz contrar, gândurile negative vor accentua şi mai mult simptomele bolii.

Sacroterapia

Postul, ca terapie, este măsura cea mai complexă la care omul poate apela în lupta sa cu boala. Postul (repausul alimentar complet sau parţial) ar putea fi una dintre terapiile de vindecare cele mai eficiente şi fără efecte adverse, susţin specialiştii. Aceasta deoarece, în timpul postului, organismul intră într-un proces de curăţare intensivă, nemaifiind ocupat cu digerarea alimentelor. Postul poate fi. început în orice stadiu al bolii, însă trebuie să se ţină cont de tipul şi de durata acestuia, precum şi de dorinţa persoanei respective de a face acest „sacrificiu”. Zeci de studii privind privarea de hrană pe perioade mai scurte sau mai lungi au arătat că postul poate aduce reale beneficii stării de sănătate. înainte de a încerca o astfel de experienţă consultă un medic, deoarece, în timpul repausului alimentar, vei experimenta stări care te pot face renunţi, dacă nu ai cunoştinţă despre ele. durerile de cap, somnolenţa, senza de slăbiciune sunt doar câteva dintre ele.

Gandirea pozitiva devine un scut în faţa bolii atunci când apelăm la ea zi de zi

Mâncarea de post „ascute” mintea

Oamenii de ştiinţă americani de la U.C. Beri ley au descoperit că persoanele care ţin post o dată pe săptămână îşi pot îmbunătăţi considerabil starea de sănătate. Potrivit acestora, organismul nu mai este suprasolicitat de alimente bogate în carbohidraţi şi astfel pancreasul nu mai trebuie să secrete o cantitate foarte mare de insulina. în plus, cercetătorii au mai observat că, prin reducerea cu doar 30 la sută a numărului de calorii dintr-o singură zi a săptamânii, memoria se îmbunătăţeşte ducând la creşterea performanţei la locul de muncă. în plus, persoanele care consumă o cantitate mai mică de alimente au un risc redus de a face infarct.

Modul nostru de gândire reflectă starea de sănătate. „Gândurile sunt cele care modelează omul”, spunea marele yoghin Swami Shivananda. Mai exact, tot ceea ce îi trece omului prin minte se întoarce înapoi ca un bumerang, sub forma faptelor, însă organismul dă semnale clare, doar în condiţiile unui stil de viaţă haotic şi unui mod de gândire pesimist. Durerile de cap, tulburările de tranzit intestinal, răcelile repetate, durerile de inimă şi oboseala sunt cele mai frecvente astfel de semnale. De cele mai multe ori, tratamentul medicamentos este ineficient în a pune diagnosticul, deoarece problema îşi are rezolvarea la nivel mental.

Aceasta este o stare particulară de somn, care se produce artificial prin intermediul sugestiei. Mai exact, pacientul are o stare asemănătoare cu cea din momentul în care este pe punctul de a adormi. în timpul hipnozei nu se pierde controlul total, hipnotizatul fiind perfect conştient de ceea ce i se întâmplă. Hipnoza are drept instrumente puterea cuvântului şi fixarea privirii. Astfel, la începutul şedinţei, medicul îi va repeta bolnavului următoarelor fraze: „Relaxează-te, somnul tău este liniştitor!” sau „Somnul îţi alungă grijile, necazurile şi boala!”. Cuvintele îi rămân pacientului întipărite în subconştient şi, prin puterea sugestiei, îşi poate induce ideea de însănătoşire. Cu ajutorul hipnozei pot fi tratate durerile de orice fel (de cap, menstruale, reumatice, de dinţi), depresia şi insomnia. Hipnoza însă dă rezultate doar în cazurile în care există o colaborare strânsă între pacient şi medic. Dacă pacientul nu se relaxează profund, există pericolul să nu se obţină rezultatul dorit.

Vindecarea stă în puterea gândului, mărturie fiind zecile de cazuri de persoane care s-au însănătoşit schimbându-şi modul de gândire. Gândurile sunt preluate de subconştient în starea lor pură, indiferent dacă sunt bune sau rele. Specialiştii spun că fiecare gând pe care îl cultivăm în subconştient se va manifesta şi în actiunile noastre. De aceea, capacitatea de a face o selecţie în gânduri, acceptându-le doar pe cele pozitive, ne sporeşte şansele de a ne bucura de o sănătate mai bună şi, implicit, de o viaţă echilibrată.

Puterea de vindecare a subconştientului este activată prin schimbarea atitudinii mentale

Emoţiile negative, risc de boală

Acţiunile zilnice sunt doar reacţii subconştientului, care acţionează sub presiunea gândurilor, sustin specialiştii. De aceea, te foarte important să te focalizezi doar pe gandurile constructive, deoarece cele „rele” dau naştere unor emoţii negative care, la un moment dat, se vor regăsi în actiunile tale. Desi pare greu de crezut, emoţiile negative determină apariţia stărilor depresive, problemelor gestive, bolilor cardiace şi hipertensiunii arteriale. în plus, s-a demonstrat că subconştientul controlează bătăile inimii şi circulaţia sângelui, reglează digestia, asimilarea substanţe nutritive şi eliminarea reziduurilor. Prin urmare, prin controlarea subconştientului, bolile ar putea fi ţinute la distanţă.

Efectul placebo sau păcălirea bolii

Gândirea pozitivă acţionează şi atunci când vine vorba de efectul medicamentelor. în acest sens, este cunoscută terapia cu placebo, adică amăgirea pacientului cu privire la efectele medicamentului pe care îl ia, deşi acesta este lipsit de substanţe active. Testele ştiinţifice au arătat că terapia placebo funcţionează însă doar pe perioade scurte de timp. Mai exact, perioada de administrare a placebo nu trebuie prelungită, deoarece se urmăreşte doar ameliorarea bolii. Succesul terapiei placebo depinde de încrederea pe care pacientul o are în puterea terapeutică a medicamentului, respectiv a medicului care îl recomandă. încă de la început, acesta trebuie să-i câştige încrederea. Statisticile arată că o treime din populaţie răspunde foarte bine la tratament, iar femeile sunt mult mai receptive decât bărbaţii, în caz contrar, când pacienţii gândesc negativ şi nu dau nicio şansă tratamentului, apare efectul placebo.

Cum putem influenţa subconştientul

Există mai multe metode prin care se poate imprima subconştientului ideea de sănătate. însă primul pas care trebuie făcut, indiferent de metoda aleasă, constă în obţinerea unei stări perfecte de relaxare fizică şi mentală, lată metoda pe care o propune doctorul Joseph Murphy, autorul cărţii „Puterea extraordinară a subconştientului tău” După ce te relaxezi profund, spune următoarea frază: „Picioarele mele sunt relaxate, gleznele mele sunt relaxate, gambele mele sunt relaxate, muşchii mei abdominali sunt relaxaţi, inima şi plămânii îmi sunt perfect destinşi, capul îmi este relaxat, toată fiinţa îmi este perfect relaxată”. în următoarele cinci minute vei intra într-o stare de somnolenţă, iar simţurile se vor activa. în acel moment, va începe procesul de vindecare.

Ce este în mintea noastră?

Mintea este alcătuită din două părţi distinc te: mentalul conştient şi mentalul inconştient sau, mai exact conştientul (latura raţională) şi inconştientul (latura iraţională). De aceea, nu de puţine ori, auzi în jurul tău oameni care spun că au făcut un lucru fără să se gândească prea mult. Ei bine, acel lucru nu s-a petrecut la voia întâmplării, ci a fost o consecinţă a gândurilor stocate de-a lungul timpului. Aceasta deoarece subconştientul este în permanenţă ţinta su
gestiilor conştientului. în mod normal, gândurile trec mai întâi prin mentalul conştient, care raţionează şi, astfel, omul are posibilitatea de a alege. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre funcţiile vitale ale corpului, care sunt controlate de inconştient. Subconştientul acceptă numai ceea ce omul gândeşte permanent. Acesta nu „judecă” faptele aşa cum se întâmplă cu mentalul conştient. De asemenea, subconştientul nu poate discerne între gândurile bune şi cele false. El le asimilează ca atare şi răspunde în conformitate cu natura lor.

Gândurile noastre au efect benefic sau nociv asupra creierului şi, implicit asupra sănătăţii. Orice gând reprezintă expresia activităţii cerebrale din punct de vedere biochimic şi bioelectric. Reglajul activităţilor se face cu ajutorul următorilor neuro-transmiţători cerebrali: acetilcolina, adrrnalina, noradrenalina, dopamina şi serotonina. Ariile cerebrale în care se află receptorii lor sunt cortexul prefrontal, ganglionii bazali, corpul striat, talamusul, hipotalamusul, amigdala şi hipocampul. Activitatea acestor zone se reflectă în starea de bine a organismului.

Tiroida „leneşă” îmbolnăveşte vasele

O activitate redusă a tiroidei creşte riscul de boli coronariene, în principal din cauza faptului că această deficienţă este asociată cu un nivel mai mare de colesterol „rău” (LDL). în plus, tulburările tiroidiene sunt asociate şi cu o predispoziţie crescută la infecţii, depresie, obezitate, aritmii şi la probleme de circulaţie sanguină.

Certurile in cuplu cresc riscul de depresii şi de hipertensiune arterială.

Afecţiunile dentare, asociate cu bolile de inimă

Numeroase studii asociază afecţiunile stomatologice cu un risc crescut de boli cardiovasculare. Conform cercetătorilor, parodontoza şi gingivita duc şi ele la apariţia inflamaţiilor cronice. Netratate, acestea pot cauza şi o îngustare a arterelor, din cauză că bacteriile de la nivelul cavităţii bucale migrează şi se depun pe vasele sanguine, ceea ce creşte riscul de atac de cord. De aceea, o igienă dentară riguroasă şi controlul stomatologic periodic îţi vor proteja nu doar dantura, ci şi inima.

Menopauza le face vulnerabile pe femei

In perioada menopauzei, nivelul de estrogeni secretat de organism este mai mic, ceea ce duce la o creştere a colesterolului „rău” (LDL). De asemenea, o scădere a nivelului de estrogeni înseamnă şi o diminuare a secreţiei de oxid nitric, care menţine supleţea vaselor de sânge. Acest lucru favorizează îngroşarea sau constricţia vaselor sanguine. Femeile aflate la menopauză sunt mai predispuse la obezitate abdominală, un alt factor de risc important în bolile de inimă.

Casătoriile nefericite cresc riscul de infarct

Cercetătorii americani au descoperit că persoanele cu o căsătorie nefericită prezintă un risc crescut de a avea afecţiuni cardiace. Ei pun acest fapt pe seama numeroaselor tensiuni apărute în cadrul unui cuplu.

Sindromul de „Inimă rănită” chiar există, susţin cercetătorii americani. Acesta se manifestă ca un atac de cord şi apare în urma unor evenimente familiale nefericite.

Stabilirea filiaţiei paterne sau materne se poate realiza cu ajutorul testelor de laborator sau al unor teste moderne, care se pot efectua si acasă.

Testul de stabilire a filiaţiei paterne şi materne nu necesită nicio pregătire anterioară, probele ce provin de la copil putând fi recoltate imediat după naştere. In cazul testului de paternitate, după prelevarea probelor sanguine şi analizarea grupei de sânge a tatălui (opţional, a mamei) şi a copilului, se recoltează probe biologice (salivă, păr, ţesut, celule provenind din partea inferioara a obrazului) şi se compară profilul genetic al tatălui prezumtiv cu cel al copilului. Testarea maternităţii se realizează asemănător, în lipsa mamei putând fi recoltate probe serologice şi biologice de la mama sau de la sora presupusei mame. In cazul analizei realizate acasă, pacientul primeşte un kit şi îşi recoltează singur probele, majoritatea din cavitatea bucală, cu ajutorul unor periuţe, care trebuie duse ulterior la laborator.

Analizele de stabilire a paternităţii sau a maternităţii se realizează fie la Institutul de Medicină Legală (singurele care au valoare în instanţă), fie în unele clinici private din Bucureşti şi din ţară. Preţurile unui test ce poate fi realizat acasă variază între 1.500 şi 1.800 de lei, iar testul ce se face doar în laborator costă între 1.200 şi 2.000 de lei. La IML, testarea ADN pentru mamă, copil şi pentru tatăl prezumtiv costă 2.700 de lei.

Jumătate din persoanele cu glaucom nu ştiu că au această boală, din cauza absenţei simptomelor. Cei mai mulţi dintre bolnavi observă că vederea li se deteriorează abia într-un stadiu avansat al bolii. Afecţiunea, a doua cauză de orbire în lume, apare în urma atrofierii nervului optic şi îngustării câmpului vizual, fiind asociată deseori cu o creştere a presiunii intraoculare. Până în acest moment, nu s-a descoperit o metodă de prevenire a glaucomului şi nici un medicament cu proprietăţi tămăduitoare. Tratamentul medicamentos, cel cu laser sau cel chirurgical, recomandat în stadii avansate ale bolii, doar încetineşte evoluţia bolii. De aceea, recomandările actuale ale specialiştilor sunt ca toate persoanele de peste 40 de ani să facă anual un control oftalmologie complet pentru a depista şi a trata boala din fază incipientă. Totuşi, noile descoperiri ar putea creşte speranţa că, la un moment dat, glaucomul să poată fi prevenit.

Alzheimer, o cauză a bolii

Principalele cauze de apariţie a glaucomului sunt moştenirea ge¬netică şi tensiunea intraoculară ridicată. Riscul de a face boala creşte odată cu vârsta şi pe fondul altor boli, precum miopie, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau migrenă. Cercetătorii belgieni susţin că şi boala Alzheimer poate fi asociată cu apariţia glaucomului. Aceştia au observat recent că bolnavii de Alzheimer sunt mai predispuşi la glaucom decât alte persoane, si pun acest fapt pe seama presiunii scăzute a fluidului cerebrospinal (lichidul ce se găseşte în coloana vertebrală), ceea ce duce la o degradare a nervilor şi a vaselor de sânge de la nivelul ochilor.

Medicament pentru glaucom, folosit în cosmetică

Bimatoprost, picăturile de ochi folosite în tratamentul glaucomului, au primit recent aprobarea Administraţiei Americane pentru Medicamente şi Alimente (FDA) pentru a fi utilizate şi în scop cosmetic. Oamenii de ştiinţă au observat că medicamentul stimulează creşterea şi îndesirea genelor şi este lansat pe piaţa cosmetică sub numele de Latisse.

Bolnavul nu mai poate citi

Un alt studiu demonstrează faptul că glaucomul încetineşte abilităţile de citire şi de vorbire la persoanele înaintate în vârstă. Cercetătorii americani au observat aceste deficienţe mai ales la cei care aveau ambii ochi afectaţi.

Tratament direct la ţintă

Medicii canadieni testează în prezent un aparat miniatural, de dimensiunea unui bob de grâu, ce conţine medicamente recomandate în tratamentul glaucomului şi care poate fi implantat în canalul ocular. Prin această metodă, presiunea intraoculară crescută, întâlnită în cazul glaucomului primar cu unghi deschis, ar putea fi mai uşor controlată. Astfel, ar putea fi eliminată necesitatea folosirii zilnice a picăturilor de ochi recomandate în tratamentul actual.

Cele mai noi metode de diagnostic

Pentru a diagnostica glaucomul se face un consult complet, ce presupune determinarea acuităţii vizuale, măsurarea tensiunii intraoculare, examenul fundului de ochi şi examenul câmpului vizual. Printre cele mai recente metode neinvazive folosite pentru depistarea bolii este tomografia retiniana Heidelberg. Aceasta permite depistarea glaucomului cu cinci ani înainte de apariţia problemelor de vedere şi poate fi făcută în marile spitalele şi în centrele medicale private din ţară. Cea mai nouă tehnică de diagnosticare apărută la noi este însă polimetria de nerv optic GDx. Aceasta este singura metodă prin care se evaluează stratul fibrelor nervoase din retină, la nivelul cărora se produc primele modificări cauzate de boală. Şi acesta poate depista boala cu cinci-şase ani înainte de apariţia primelor simptome, se poate face în clinici oftalmologice private şi costă 150 lei pentru un ochi.

Depistarea şi tratamentul cât mai precoce sunt şansa păstrării vederii la pacienţii cu glaucom. Pentru realizarea acestui lucru, se recomandă consultul oftalmologic complet o dată pe an, începând cu vârsta de 40 de ani (mai devreme dacă există şi alţi factori de risc). Pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine, este necesară consultaţia oftalmologică completă (care să cuprindă determinarea acuităţii vizuale, măsurarea tensiunii intraoculare, examenul fundului de ochi) şi examenul câmpului vizual. Din datele rezultate în urma acestor investigaţii, medicul poate stabili diagnosticul, tipul de glaucom, cât de avansată este boala şi care este tratamentul indicat Fiind o boală progresivă, atât tratamentul, cât şi supravegherea medicală durează toată viaţa.

Episoadele de hipoglicemie (când concentraţia de zahăr din sânge scade sub limită) duc la apariţia pierderilor de me¬morie. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au efectuat un studiu, în care au inclus peste 1.000 de persoane cu diabet de tip 2, cu vârste între 60 şi 75 de ani. Subiecţii au fost supuşi unor teste diferite de memorie, de logică şi de concentrare. Dintre aceştia, 113 subiecţi (care suferiseră de-a lungul timpului episoade repetate de hipoglicemie) au înregistrat la teste rezultate mult mai slabe decât ceilalţi diabetici.

Iain Frame, coordonator al studiului, a declarat că „sunt confirmate dovezile anterioare, care sugerau că diabetul necontrolat poate afecta funcţionarea creierului”. Episoadele de hipoglicemie sunt şi mai periculoase dacă apar noaptea, când pot produce tulburări cerebrale ire-versibile. Specialistul afirmă că, în viitor, se va pune la punct un mecanism care să avertizeze bolnavul că este pe punctul de a suferi o criză de hipoglicemie, pentru a putea lua măsuri din timp.

Bolnavii trebuie să-şi controleze regulat glicemia