"Sunt patru plante indispensabile pentru viata omului: graul,
strugurii,
maslinele si planta aloe. Prima hraneste, a doua bucura
inima omului, a treia aduce armonie, a patra te face sanatos"
(Cristofor Columb)
“Sunt patru plante indispensabile pentru viaţa omului: grâul, strugurii, măslinele şi planta aloe. Prima hrăneşte, a doua bucură inima omului, a treia aduce armonie, a patra te face sănătos”(Cristofor Columb)
Cu mii de ani în urmă, marile civilizaţii antice, de la persani la egipteni în Est, greci şi romani, în Europa, pe continentul asiatic şi cel african, planta aloe era cunoscută şi folosită cu succes în scopuri terapeutice.
Prima atestare a plantei este încrustată pe o plăcuţă descoperită într-un mormânt egiptean, datând de 3500 de ani.
Atât de importantă era această plantă, încât Alexandru cel Mare, sfătuit de Aristotel, a ocupat Insulele Socotra, renumite pentru plantaţiile întinse de aloe. Planta era cu succes folosită în tratarea rănilor soldaţilor.
Însuşi Alexandru cel Mare, rănit de o săgeată, a fost vindecat de un preot care a folosit gel de aloe stors din frunzele plantei.
La începutul primului mileniu, planta uscată, devine un medicament de largă răspândire în Europa, iar în perioada anilor 1300 – 1500 intră în medicina engleză ca laxativ şi ca tratament al bolilor şi rănilor de la suprafaţa pielii.
Există informaţii de la conchistadorii spanioli că la baza multor remedii aztece se afla aloe vera, ca agent curativ de mare efect.
Cari von Linne foloseşte pentru prima oară în anul 1720 denumirea de Aloe Vera Linne, pentru a descrie planta. Este perioada în care apar sute de articole şi referinţe medicale din lumea întreagă, care descriu varietatea folosirii plantei în diferite tratamente.
1820 – lucrarea United States Pharmacopoeia, aminteşte oficial planta Aloe Vera ca laxativ şi protector al pielii.
1900 – Planta se cultivă pe scară din ce în ce mai largă, în regiunile calde, datorită efectelor sale terapeutice. Frunzele proaspete sau deshidratate erau folosite în tratarea afecţiunilor pielii şi rănilor, în arsuri, etc.
1912 – Colonelul H.W. Johnston fondează prima plantaţie comercială americană de aloe, în Florida, S.U.A
PLANTA CARE ÎNGRIJEŞTE ŞI VINDECĂ
Până în urmă cu câţiva ani, agendele de plante europene şi americane, aminteau planta aloe ca răşină sau praf obţinut prin uscarea frunzelor şi, datorită aloinei – cunoscută ca substaţă activă principală – recomandau planta şi ca laxativ şi vermicid deosebit.
Erau de asemenea cunoscute şi numeroasele efecte ale pulpei interioare a frunzei, recunoscută a fi cea mai valoroasă parte a plantei, dar nu existau posibilităţi de a combate oxidarea rapidă a gelului, oxidare care ducea la pierderea majorităţii proprietăţilor curative ale acestuia. Ani în şir, încercările de stabilizare a gelului s-au soldat numai cu eşecuri. Astfel că gelul hrănitor de aloe, atât pentru uz intern, cât şi pentru uz extern, nu putea fi folosit decât în zonele subtropicale şi tropicale, acolo unde planta are condiţiile optime de creştere şi dezvoltare.
Aloe este o plantă subtropicală din familia Liliaceae (ca şi usturoiul, ceapa, crinul, laleaua, etc.), existând în peste 250 de specii.
Denumirea de “aloe” provine din cuvântul arab “aloeh“, care înseamnă “sevă cristalină şi amară“.
Numele de Aloe Barbadensis Miller l-a primit după botanistul Miller, cel care a descris pentru prima oară planta aloe din insulele Barbados. Alţi botanişti au numit-o Aloe vera Linne, Aloe vera Lemarck. In comerţ, Aloe Barbadensis Miller este cunoscută sub denumirea de Aloe vera, “vera” însemnând în latină “adevărată“.
Tag-uri: acizi grasi, aloe, anemie, antibacterian, antibiotic, antioxidant, antiseptic, arsuri, astenie, caderea parului, cancer, carbohidrati, colesterol, Gelul de Aloe Vera, Ghid Aloe Vera, inflamatii, metabolism, oboseala, osteoporoza, pancreas, Produse Aloe Vera, Produse pentru detoxifiere, proteine, reumatism, sex, sistemul imunitar, ulcer, vitamina B12, vitamina C, Vitamina E
